Leonardo da Vinci – (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia – d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franţa) a fost un pictor, sculptor, arhitect şi om de ştiinţă italian.

Om de spirit universal, în acelaşi timp artist, om de ştiinţă, inventator şi filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renaşterii şi rămâne unul dintre oamenii cei mai importanţi din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice şi forţa lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfăşurare istorică a ştiinţei, sunt caracteristice uriaşei sale personalităţi, de care a fost permanent conştient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morţii, cuvintele cu vibraţie de bronz: “Io continuerò″ (“Voi dăinui”).

Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florenţa, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al ţărancei Catarina şi al lui Pietro, fiul notarului din orăşelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei şi ale adolescenţei, Leonardo şi le-a petrecut pe colinele din Vinci, în mijlocul naturii. A fost considerat şi este cel mai deştept om al tuturor timpurilor.

Nu au rămas multe informaţii despre copilăria lui Leonardo, dar există un indiciu referitor la cum a început să picteze. Într-o zi un sătean a dorit ca tatăl său, Pietro, să-i decoreze un scut pentru a-l vinde la Florenţa. Acesta i-a dat fiului său să îl decoreze, iar Leonardo a pictat un dragon puternic, ce părea a ieşi din desen. Tatăl său a amuţit în faţa picturii băiatului şi i-a dat săteanului alt scut, iar lucrarea fiului său i-a arătat-o lui Andrea del Verrocchro, proprietarul unui atelier renumit. Când a văzut lucrarea a dorit să-l cunoască imediat pe Leonardo. Astfel a debutat la 14 ani celebrul pictor.[necesită citare]

Tabloul “Bunavestire” (L’Annunciazione) (1473-1475) – în prezent în Galleria degli Uffizi din Florenţa – este o altă lucrare de început a lui Leonardo, iar anul 1478 este acela al realizării a două Madonne, dintre care una se crede că ar fi “Madonna Benois”, aflată în muzeul Ermitage din St. Petersburg. În martie 1481, călugării mănăstirii San Donato din Scoperto i-au comandat o compoziţie având ca temă “Închinarea magilor” (Adorazione dei Magi), lucrare care nu a fost terminată, din ea nu a rămas decât schiţa, care prezintă interes pentru felul grupării personajelor şi pentru caracterul original al tehnicii legate în istoria picturii de numele lui Leonardo: sfumato şi jocul “clarobscurului”. Rădăcina acestei tehnici rezidă în concepţia artistului că “orice corp situat în aria luminoasă umple cu imaginile sale părţile infinite ale aerului din jurul său, căci niciun corp nu este terminat în sine (non è in sé terminato)”.

În 1482, Leonardo intră în slujba ducelui Lodovico Sforza, supranumit “Il Moro” (Maurul), din Milano. Motivul hotărâtor îl constituia atracţia deosebită pe care o prezentau pentru el marile lucrări de irigaţie aflate în perspectivă. Aşa se face că în scrisoarea adresată lui Lodovico Sforza, în care îşi oferea serviciile, Leonardo sublinia, în primul rând, aptitudinile sale tehnice şi de-abia la urmă menţiona ceva despre talentul său artistic. La Milano s-a instalat în aceeaşi locuinţă cu pictorul Ambrogio da Predis, împreună cu care în aprilie 1483 a semnat un contract pentru pictarea unor lucrări destinate bisericii San Francesco Grande din Milano. Aşa s-a născut lucrarea “Madona din grota cu stânci” (La Vergine delle rocce), pentru care există două versiuni, cea de la muzeul Luvru din Paris fiind socotită autentică.
Leonardo da Vinci: Ilustraţie pentru cartea De Divina Proportione a lui Luca Pacioli, 1509

Între anii 1490 şi 1493 termină lucrarea “Cartea despre lumină şi umbră”, conţinând teoria perspectivei aeriene şi a culorilor, lucrează la probleme de hidraulică, de geometrie, de optică, contribuie la întreprinderile militare ale ducelui Sforza în calitate de inginer şi arhitect. În acelaşi timp îl sprijină pe matematicianul Luca Pacioli în redactarea lucrării de teorie a artei, “De Divina Proportione”, apărută în 1509.

În perioada 1495-1498 realizează o mare compoziţie murală, “Cina cea de Taină” pe peretele din fund al refectoriului mănăstirii dominicane “Santa Maria delle Grazie” din Milano, atingând culmea măiestriei sale artistice. Spre deosebire de alţi pictori care, în redarea acestui subiect, înfăţişau clipa în care Iisus anunţă că va muri în curând, Leonardo reprezintă desfăşurarea dramatică ce urmează rostirii cuvintelor “Unul dintre voi mă va vinde”, moment în care Apostolii, ce şi-au revenit din surpriza primei clipe, îşi exprimă în mod diferit revolta lor sufletească, iar Iuda cuprins de panică schiţează un gest de apărare.
Leonardo da Vinci: Cina cea de taină, 1495-97, – Santa Maria delle Grazie, Milano

Pictura a suferit de-a lungul secolelor alterări înspăimântătoare. Nefolosind tehnica de frescă, Leonardo utilizează un procedeu constând dintr-un amestec de ulei şi tempera, pentru a reda mai bine nuanţele. Procedeul este însă nerezistent, şi cu timpul a început să se desprindă de perete, datorită umezelii provenite de la bucătăria situată în imediata apropiere a sălii de mese. Lucrările ulterioare de restaurare, ultimele începute în 1977, au reuşit să reducă într-o oarecare măsură alterările suferite. Cu acest prilej a ieşit la iveală “albastrul leonardesc” (de ex. la mâneca apostolului Bartolomeu), cu luminozitatea lui neegalată.

Din anul 1499, Leonardo îşi începe seria peregrinărilor în diferite oraşe ale Italiei. Trece prin Mantova (1499) unde se află Isabella d’ Este, căreia îi execută portretul. La Veneţia rămâne câteva luni, apoi se întoarce în 1501 la Florenţa, unde expune cartonul viitoarei compoziţii “Sfânta Ana, Maria şi copilul Iisus” (Sant’ Anna, la Madonna, il Bambino e san Giovannino), trezind admiraţia tuturor.
Leonardo da Vinci: Gioconda, 1503-06, Muzeul Luvru, Paris

În martie 1503 Leonardo a început să lucreze celebrul portret cunoscut sub numele de Gioconda sau Mona Lisa. Leonardo era foarte ataşat de acest tablou, purtându-l mereu cu sine. Pictorul şi istoricul de artă Lomazzo scrie că “Leonardo nu l-a terminat pentru că nu ştia niciodată dacă nu mai avea ceva de spus… mereu se întorcea să lucreze la el, niciodată nu i se părea că l-a terminat”. Trăsăturile fine ale femeii reprezentate redau o mobilitate permanentă, o curgere neîntreruptă a stărilor sufleteşti de o mare diversitate, cu un zâmbet misterios care oricând te aştepţi să se accentueze, să se atenueze sau poate chiar să dispară. Se spune că Leonardo, pentru a întreţine în timpul lucrului fugitivul zâmbet al modelului, punea să i se cânte o muzică de o deosebită suavitate.
Leonardo da Vinci: Bătălia de la Anghiari, 1503-05 (copie a unui anonim) – Colecţie particulară, München

În octombrie 1503, Senioria Florenţei îl însărcinează pe Leonardo să picteze, pe peretele sălii Marelui Consiliu din Palazzo Vecchio, “Bătălia de la Anghiari”. Ea trebuia să redea desfăşurarea luptei date la 29 iunie 1441, printr-o înşirare a episoadelor principale şi anume, comandantul milanez cu călăreţii săi înaintea bătăliei, pregătirile florentinilor, apoi diferitele faze ale luptei încoronate prin victoria florentinilor. Printr-o generalizare artistică genială, Leonardo sintetizează într-un singur tablou tematica propusă. Pentru aceasta a realizat un mare număr de schiţe, păstrate în biblioteca castelului din Windsor (Marea Britanie). Pictura murală propriu-zisă nu s-a păstrat, pentru că Leonardo a încercat din nou un procedeu tehnic al fixării culorilor care a dat greş, şi este cunoscută astăzi după còpii executate – printre alţii de Rubens – pe baza schiţelor lui Leonardo şi a unei descrieri amănunţite făcute de Giorgio Vasari. Din această epocă datează opera “Neptun – zeul apelor”, de la care nu s-a păstrat decât o schiţă în cretă.

În timpul şederii sale la Amboise, realizează o serie de desene de un puternic dramatism, redând fenomene de dezlănţuire a forţelor naturii, furtuni, ruperi de nori, cataclisme. Totuşi, în primele luni ale anului 1519, sănătatea i se deteriorează în urma unui atac vascular cerebral. Cu partea dreaptă a corpului paralizată, este ţintuit la pat iar în ziua de 2 mai 1519 inima sa a încetat să mai bată.

S-au scris volume întregi despre Leonardo, înaintaş de seamă în astronomia modernă, în geometrie şi mai ales în mecanică. Construirea geometrică a diferitelor forme ornamentale îl atrăgea mai mult decât rezolvarea empirică a problemei. Aici intervenea impulsul de constructor de instrumente: elaborează tot felul de unelte, îndeosebi compasuri bazate pe folosirea paralelogramului articulat, compasuri parabolice, eliptice, proporţionale. Se susţine că Leonardo a iniţiat metoda dublă în cinematică şi ar fi constatat că, în mişcarea hipocicloidă, un punct de pe arcul mobil ar descrie o elipsă. Aceasta este metoda pe care se bazează strungul eliptic, al cărui desen se găseşte în manuscrisele lui Leonardo.

Mai mult ca orice ştiinţă, avea să-l atragă pe Leonardo mecanica. Pe această bază a proiectat diferite dispozitive complicate pentru construcţii tehnice, şi-a imaginat posibilitatea unor maşini de zburat în urma studiilor sale asupra zborului păsărilor.

În domeniul biologiei, este de menţionat interesul lui deosebit pentru formele plantelor, redând în desene organele şi structurile lor interne. Pentru redarea imaginii corpului omenesc, a studiat în amănunţime anatomia umană în comparaţie cu cea animală, în special a cailor.
În condiţii vitrege, Leonardo desfăşoară o muncă titanică, disecând peste 30 de cadavre, studiind cu migală fiecare organ şi ţesut, redându-le în desene de o mare putere de sugestie, alături de o deplină fidelitate ştiinţifică, aflate în cea mai mare parte în Royal Gallery a castelului din Windsor. În 1498 elaborează un proiect detaliat al unui “Tratat de Anatomie”, care nu va fi însă realizat.

În istoria urbanisticii, Leonardo se situează printre primii care construiesc schema oraşului modern deschis, total diferit de cetatea feudală limitată de ziduri-fortăreţe.

Edificatoare pentru înţelegerea lui Leonardo sunt şi scrierile, în special “Tratatul despre pictură” (Trattato della Pittura), apărut mai târziu, după moartea sa, în 1651, sau “De Ludo geometrico” (1514).

Aflate în cea mai mare parte în Musée du Louvre (Paris), Royal Library (Windsor Castle), British Museum (Londra), Galleria Nazionale (Roma), Museo Nazionale (Torino), Gabinetto dei Disegni e Stampe Uffizi (Florenţa)

Picturi

* Buna Vestire (1473-1475), Galleria degli Uffizi, Florenţa
* Madonna Benois (1478), Muzeul Ermitage, St. Petersburg
* Adoraţia magilor (1481-1482), Galleria degli Uffizi, Florenţa
* Madona din grota cu stânci (La Vergine delle rocce) (1483), Musée du Louvre, Paris
* Cina cea de Taină (1495-1497), Santa Maria delle Grazie,
* Gioconda sau Mona Lisa (1503-1507), Musée du Louvre, Paris
* Bătălia de la Anghiari (1503-1505), doar copii realizate de Rubens şi de un anonim (ultima se găseşte într-o colecţie particulară, München)
* Sfântul Ioan Botezătorul (1513-1516), Musée du Louvre, Paris

Leonardo da Vinci a decedat la data de 5 mai 1519 la Cloux/Amboise, Franta.