- BY Rompatent Design
- POSTED IN Info
- WITH 0 COMMENTS
- PERMALINK
- STANDARD POST TYPE
Companiile care detin cel putin un brevet, o marca comerciala sau un model inregistrat genereaza venituri mai mari cu 20% per angajat si platesc personalului, in medie, salarii cu 19% mai mari in comparatie cu companiile care nu detin niciunul dintre aceste drepturi de proprietate industriala – au concluzionat specialistii in urma unui studiu efectuat de Oficiul European de Brevete (OEB) si Oficiul de Proprietate Industriala al Uniunii Europene (EUIPO).
Studiile anterioare au investigat relatia dintre detinerea drepturilor de proprietate industriala si performanta economica. Cu toate acestea, acesta este cel mai mare studiu de acest tip pana in prezent.
In cadrul acestuia a fost studiata performanta economica a peste 127.000 de companii din toate cele 27 de state membre ale UE si Marea Britanie intre 2007 si 2019. Mai exact, a fost realizata o comparatie intre performanta economica a companiilor care detin cel putin un brevet, marca comerciala, desen sau model inregistrat versus companii care nu detin niciun astfel de drept.
Principalul indicator al performantei economice s-a bazat pe „venitul per angajat”, care a eliminat efectele datorate dimensiunii firmei. Esantionul a avut o dimensiune reprezentativa, permitandu-se tragerea unor concluzii solide.
Principalele constatari ale studiului sunt:
- Companiile care detin drepturi de proprietate industriala au, in medie, venituri cu 20% mai mari per angajat decat firmele care nu detin niciun astfel de drept.
- Performanta economica este accentuata in categoria intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri). IMM-urile care detin drepturi de proprietate industriala au, in medie, venituri per angajat cu 68% mai mari decat IMM-urile care nu detin drepturi de proprietate industriala. Cu toate acestea, mai putin de 9% dintre IMM-urile din studiu detineau brevete, marci comerciale sau desene sau modele inregistrate.
- Firmele care detin drepturi de proprietate industriala platesc, in medie, salarii cu 19% mai mari decat firmele care nu detin niciun astfel de drept. In mod surprinzator, firmele care detin brevete platesc, in medie, salarii cu 53% mai mari decat firmele care nu detin niciun drept de proprietate industriala.
- Cel mai mare venit per angajat a fost asociat cu firmele care detin o combinatie de diferite drepturi de proprietate industriala. Firmele care detin o combinatie de marci si desene au aratat, in medie, o crestere de 63% a veniturilor per angajat comparativ cu firmele care nu detin deloc niciun drept de proprietate industriala.
- Firmele care detin drepturi de proprietate industriala tind sa aiba mai multi angajati decat firmele care nu au (13,5 fata de 5,1 angajati, in medie).
- Sectorul cel mai intensiv in domeniul proprietatii industriale este productia de bunuri. 69% dintre companiile mari detin cel putin un brevet, marca comerciala sau un desen sau model industrial inregistrat. Acest lucru a fost urmat indeaproape de sectorul informatiei si comunicatiilor, in care 63% dintre companiile mari sunt proprietari de drepturi de proprietate industriala.
Concluzii
Acest studiu arata o relatie puternica intre detinerea de drepturi de proprietate industriala si performanta economica puternica. Cu toate acestea, exista multi factori si variabile care ar putea influenta succesul economic al unei afaceri.
Relatia stransa intre detinerea de drepturi de proprietate industriala si performanta economica se datoreaza partial stimulului companiei de a se angaja in activitati inovatoare.
Drepturile exclusive (monopol) conferite de brevete, marci comerciale si modele inregistrate pot duce, de asemenea, la o presiune concurentiala redusa, care care inevitabil cresc profitabilitatea si vanzarile.
In plus, acordarea de licente poate crea un flux suplimentar de venituri fara a fi nevoie sa se angajeze in activitate de productie directa si, prin urmare, poate oferi un impuls suplimentar pentru veniturile unei companii.
Daca doriti sa primiti o analiza a companiei dumneavoastra cu privire la drepturile de proprietate industriala care ar putea fi protejate ne puteti contacta aici.